Comunicat

Comunicat,   Luni, 01 Februarie 2016

Referitor la incidentul apărut pe linia de autobuze 105 între un călător fraudulos şi o echipă de control, incident foarte mult comentat în mass-media, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) comunică următoarele:

 

RATB s-a autosesizat în legătură cu acest caz, iar o comisie de disciplină cercetează echipa de control implicată în incident, în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi ale Regulamentul intern. Pe perioada cercetărilor, cei trei controlori au fost retraşi din traseu. Măsurile care vor fi luate faţă de aceştia vor fi comunicate ulterior.

Totodată, pentru a evita astfel de incidente, luni dimineaţă, toate echipele de control au fost instruite să respecte întocmai reglementările existente, chiar dacă omisiunile acestora permit eludarea legilor de către călătorii frauduloşi, agresivi.

Politica RATB este aceea de a conştientiza pe toţi călătorii, prin introducerea unor reglementări locale care să asigure o relaţie corectă cu aceştia – atât cu cei fideli şi conştiincioşi, cât şi cu cei frauduloşi.

În acelaşi timp, RATB precizează că nu tolerează nici comportamentul controlorilor, dar - pentru a fi corecţi faţă de călătorii conştiincioşi - nici pe al călătorilor frauduloşi care încearcă să evite sancţionarea folosindu-se de astfel de acţiuni teatrale şi în forţă.