Comunicat

Sistemul automat de taxare al RATB este sigur și nu are vulnerabilități,   Joi, 16 Martie 2017

Referitor la articolul apărut astăzi, 16 martie 2017,  în publicația online Hotnews, sub titlul „Un expert IT a găsit o vulnerabilitate la cartelele de hârtie RATB, putând călători gratuit nelimitat”, Regia Autonomă de Transport București (RATB) precizează următoarele:

Specialistul IT Gabriel Cîrlig a descoperit vulnerabilitatea pentru cardurile de tip Multiplu la Sistemul Automat de Taxare gestionat de UTI și a anunțat RATB despre acest lucru în luna decembrie 2016, iar RATB a eliminat deîndată această vulnerabilitate.

În prezent, sistemul automat de taxare este sigur și nu prezintă vulnerabilități.

RATB îi mulțumește specialistului IT pentru buna-credință și pentru spiritul civic pe care le-a dovedit.