Poate incepe de la varste fragede sau poate aparea in adolescenta. Este dureroasa si greu de suportat pentru orice parinte si foarte greu de gestionat. Respingerea relatiei parinte-copil si respingerea parintelui sau parintilor, despre ea discutam astazi. Intr-un secol al vitezei si al ecranelor, al optiunilor imens de multe, respingerea parintelui este din ce in ce mai greu de trecut cu vederea, de aceea avem nevoie si de niste sfaturi si mecanisme de a face fata unui astfel de comportament, sfaturi si mecanisme pe care le veti descoperi in randurile ce urmeaza.
Respingerea parintelui si relatiei cu parintele se poate transforma oricand intr-o trauma pentru parinte. Nu toti copiii ajung la un astfel de comportament, e adevarat. De exemplu, copiii care sufera de sindromul de alienare parentala cu tenta narcisistica, cei cu trauma de atasament, dar si cei cu tulburari de personalitate vor ajunge sa isi manifeste respingerea fata de parinte si orice fel de relatie cu el.
Cum se simte parintele care ajunge sa fie respins de copil, sa nu gaseasca o cale de comunicare? Devastat, confuz, nervos, furios, neinteles, socat, invalidat, ranit, cu gandul mereu la ce nu e in regula cu el, ca parinte, ce ar fi putut face si ce poate face, ce va face pentru a putea avea o relatie normala cu al sau copil.
In general, copiii sunt loiali parintilor, chiar si in situatii in care apare abuzul sau o purtare anormala din partea lor. Dar cand copilul isi respinge parintele si relatia cu el nu mai e vorba doar de abuz si de neglijare. Si ce se intampla cu acel parinte care are un copil ce il respinge fara niciun fel de resentiment, fara sa fie constient de asta, si se foloseste de critica, de judecata pentru a ataca mereu parintele? Cauzele sunt cele trei tipuri de copil enumerate mai sus.
Copilul cu sindrom de de alienare parentala cu tenta narcisistica va respinge parintele pentru ca apare manipularea, parintele e narcisist, pentru a se ajunge la respingerea celuilalt parinte. In viziunea celuilalt parinte adultul de langa el nu e suficient de bun sau nu e bun deloc pentru copil. Copilul devine imediat arma in mana parintelui narcisist si de aici si respingerea celuilalt parinte.
Copiii cu trauma de atasament au cu totul alte motive de respingere. Atasamentul se va manifesta in mod natural in primii ani de viata, primii doi ca sa fim mai precisi. Daca mama lipseste sau apare abuzul, neglijenta, atasamentul nu se mai manifesta si de aici si trauma de atasament. Odata ce nu mai ai atasamentul fata de parinte activ incepi sa ai bariere in comunicare, relationare, nevoile copilului nu mai ajung sa fie comunicate.
Tulburarile de personalitate aparute la copii, pe fond genetic, vor duce la respingere in cele mai multe cazuri. Aici nu e vorba de alegere, ci de un raspuns aproape instinctual la orice fel de relationare cu adultul de langa tine. Respingerea parintelui din cauza tulburarilor de personalitate este si cel mai greu de gestionat si de acceptat.
Ce e de facut in situatia in care copilul respinge parintele si relatia cu acesta?
- Incepi cu intrebari adresate copilului, cu o deschidere mai mare spre comunicare-il intrebi ce nevoi are, ce asteapta de la tine si de la relatia cu tine. Fii atent la cererile si dorintele concrete si incearca sa vezi cum le poti implini. Primesti sinceritate si obiectivitate in raspunsuri si e de datoria ta sa repari ce a fost stricat in trecut;
- Renunta la defensiva-incearca sa te stapanesti si sa nu intri in mod defensiv, invata sa discuti cu cel mic, tine gura inchisa cat de mult poti cand ai tendinta sa incepi sa ripostezi. Nu te vei apara in fata copilului pentru ca nu iti e dusman. Cauta diferite perspective, abordari neutre ca sa refaci relatia cu micutul tau;
- Asteapta si cere respect-incearca sa ii explici copilului ca vrei respect din partea lui si o relatie parinte-copil bazata pe respect. Fa acest lucru intr-un mod adaptat varstei copilului si vino cu exemple ca sa il convingi;
- Nu idealiza relatia cu micutii sau copilul-da, copilul e important pentru tine, dar asta nu inseamna ca te vei gandi doar la relatia cu el si la respingerea pe care o vezi din partea lui. Uneori s-ar putea sa nu ai pe moment ce sa faci si trebuie sa inveti sa mergi mai departe si sa te concentrezi pe relatiile tale care merg. Dar vei reveni la relatia cu micutul tau ori de cate ori simti ca ai facut un progres cat de mic in a o intelege si in a avea ceva concret de discutat cu el;
- Da-ti voie sa simti-nu e nimic anormal sa te simti frustrat sau trist cand te respinge copilul. Sentimentele si emotiile sunt normale in anumite momente mai tensionate din viata noastra, nu trebuie sa le ascunzi pentru ca se vor transforma in frustrari si sistemul nervos va reactiona cu putere ca sa le „scoata” cumva afara si sa te scape de o tensiune interioara uriasa;
- Ia totul pas cu pas-daca iei totul din aproape in aproape si incerci sa nu te grabesti sa rezolvi problema s-ar putea sa nu te mai simti atat de rau si sa eviti stresul si o depresie urata. Fii constient ca parinte ca o relatie cu micutii se cladeste in timp si e nevoie de rabdare pana sa rezolvi probleme mai complicate;
- Nu cere atentie sau iertare de la copil-nu conteaza cat de disperat esti, evita sa ceri atentie, sa o cersesti, sa ceri iertare. Nu te va respecta copilul mai mult daca faci asta, pozitia ta de parinte si imaginea ta in ochii copilului va avea de suferit;
- Mentine puterea si pozitia de parinte-nu lasa copilul sa iti ia statutul de parinte si puterea care vine la pachet cu acest statut. Nu o da copilului si fa orice ca sa o mentii, mergi la terapie, la sala, la plimbare, discuta cu alti parinti pe grupuri, forumuri, vezi ce au facut ei si incearca sa personalizezi orice fel de abordari la situatia ta concreta.
Iar la final o intrebare care ar putea sa te surprinda si un raspuns interesant: De ce respingerea copilului este pana la urma un semn ca esti un parinte bun?
Cu totii ne dorim ca micutii nostri sa ne fie loiali, dar pana unde mergem cu loialitate, vrem doar loialitate sau ne asteptam la loialitate „oarba”? Cand apare si un dram de scepticism si doar in acel moment stii ca vei avea un copil independent si loialitatea nu e „oarba” deloc. E important sa ai un copil care are incredere in el, care devine independent, poate gandi cu mintea lui in orice fel de situatie.
Respingerea parintelui ar putea indica intr-o perspectiva ceva mai roz un individ independent si instalarea independentei, deja cel mic vrea sa invete singur si sa gandeasca singur. Ce se intampla? Ego-ul parintelui e scos din ecuatie. Abordarea recomandata intotdeauna va fi una empatica, curioasa, ca parinte trebuie sa te pui si in locul copilului, sa vezi respingerea si din perspectiva lui. Si trebuie sa fii constient ca parinte ca respingerea s-ar putea sa nu fie ceva permanent, sa fie doar o chestiune de moment, de varsta.
Pana la urma trebuie sa lasi ego-ul deoparte, e cel mai bun scenariu si pentru tine, si pentru copil. Mergi mai departe cu o compasiune naturala, sincera, cu bunavointa si atentie la ce nevoi are copilul. Creierul copilului nu e pe deplin dezvoltat, matur, pana la 25 de ani, cand trece de adolescenta, deci tine cont de acest lucru cand te confrunti cu respingerea din partea copilului si nu reactiona brutal, nu te necaji sau stresa prea tare.