Atentia la comportamentul si la actiunile copilului e vitala si face parte din orice fel de tip de parenting. Pe masura ce copilul creste comunicarea cu parintele e din ce in ce mai complicata. Motivele pot fi multe pentru aceasta schimbare de comportament, de la teama de pedepse, restrictii, neintelegere pana la teama de a nu fi inteles. Intelegerea lor si gasirea de solutii pentru o comunicare reala parinte-copil poate fi cea mai buna abordare in cazul in care copilul ascunde anumite probleme si lucruri.
Cea mai mare frustrare a unui parinte este bariera comunicationala care se instaleaza usor, usor, odata ce micutii cresc. Comunicarea parinte-copil e de baza pentru o relatie normala si o dezvoltare sanatoasa a copilului. Doar ca aproape toti copiii ajung sa ascunda lucruri de parinti si sa nu mai comunice, sa se retraga si sa se inchida in ei.
E un lucru perfect normal, insa asta nu inseamna ca nu trebuie sa gestionam cat mai eficient situatia ca parinti. O analiza atenta a cauzelor ce duc la comunicarea defectuoasa parinte-copil si la ascunderea unor lucruri, probleme ar putea ajuta in foarte multe scenarii. Care ar fi cauzele principale ale lipsei de comunicare?
Teama de pedeapsa. E cel mai frecvent motiv pentru care micutii ascund lucruri de parinti, nu mai comunica asa cum ar trebui. Apare si teama legata de neintelegerea perspectivei copilului si de reactiile imediate care nu sunt asa de usor de acceptat. Daca avem un copil mai mare si influenta grupului va fi importanta de luat in considerare, prietenii pot sa indrume micutii sa nu spuna anumite lucruri. Si stim prea bine ca grupul are putere mai mare decat parintele inca de dinainte de adolescenta.
Teama de pedeapsa exista si acolo unde nu se aplica in mod curent anumite pedepse, unde nici macar nu se discuta despre ele. In acest caz, copilul poate auzi de la alti copii care sunt pedepsele aplicate si se teme sau poate sa isi inchipuie, imagineze anumite pedepse care nu se vor intampla niciodata.
Teama de a nu fi inteles sau de a fi inteles gresit. Aici e despre emotii. Cei mici si adolescentii cred cu tarie ca parintii nu le vor intelege emotiile si problemele. Copiii se chinuie la modul real sa isi exprime sentimentele in cuvinte, si cand nu o fac suficient de bine se ajunge si la aceasta teama de a nu fi inteles sau de a fi inteles gresit. Apare imediat un blocaj in comunicare, copilul ascunde din ce in ce mai multe lucruri in conversatiile cu parintii, e tacut, e retras, prefera sa vorbeasca cu alti copii lucruri pe care doar adultii ar trebui sa le cunoasca si sa le poata evalua.
Teama de reactia parintilor. De cele mai multe ori noi, parintii, reactionam impulsiv, mai ales daca suntem obositi, stresati, avem probleme la job, probleme pe care le aducem si acasa. Copilul ajunge sa se teama de reactia parintilor la anumite lucruri, probleme personale si comunicarea dispare treptat. In loc sa reactionezi si apoi sa te gandesti la ce ai facut, la ce ai facut relatiei parinte-copil, mai bine analizezi reactiile copilului si comportamentul tau si vezi ce poti schimba pentru ca al tau copil, indiferent de varsta, sa vina la tine pentru orice fel de problema si sa nu mai existe teama de reactia ta.
Stresul sau traumele. Stresul si traumele din trecut pot fi obstacole foarte dificil de depasit in comunicarea reala parinte-copil. Problemele emotionale nerezolvate si frustrarile duc la izolare, la comunicare aproape inexistenta. Copilul nu se simte in siguranta, e vulnerabil, tine tot ce traieste si simte pentru el si nu accepta ca trebuie sa comunice cu un adult.
Datoria parintele in acest scenariu este sa recunoasca semnele stresului, traumelor, frustrarilor, sa identifice cauza lor si sa apeleze la un specialist pentru a oferi copilului o sansa la o viata normala mai tarziu. Sanatatea psihica e foarte importanta si trebuie ingrijita inca de la varste fragede.
Nevoia de autonomie, intimitate. Odata cu inaintarea in varsta, copilul, si mai tarziu adolescentul, incepe sa aiba din ce in ce mai multa nevoie de spatiu personal si de propriile decizii luate. Aceasta nevoie poate sa fie in contrast cu asteptarile parintilor si cu nevoia lor de comunicare cu propriul copil. Gestionarea ei inseamna si o mai mare atentie la comportamentul copilului si la modul in care internalizeaza si intelege autonomia si intimitatea.
Ce pot face parintii pentru a incuraja comunicarea deschisa?
- Crearea unui mediu sigur si fara judecati, pedepse-copilul trebuie sa se simta in siguranta si sa comunice orice cu parintele. Si mai trebuie sa fie si in starea potrivita ca sa poata comunica, sa nu fie anxios, stresat, frustrat, obosit etc;
- Ascultarea activa in loc de reactie imediata-e poate cea mai importanta regula. In loc sa incepi sa reactionezi si discutia sa degenereze mai bine inveti sa asculti si sa oferi feedback real copilului, sa il ajuti fara a interveni prea brutal in universul lui si in emotiile lui. Valideaza emotiile si sentimentele si raspunde mereu cu calm la orice;
- Dispozitia pentru comunicare-arata copilului si asigura-l ca poate sa discute cu tine orice, fara teama, fara stres. Intreaba-l mereu ce face, cum se simte, cauta puncte comune de discutie, nu incepe dialogul abrupt cu problema sau lucrurile pe care vrei sa le stii de la el. Chiar daca esti obosit si stresat fa tot posibilul sa comunici deschis cu micutul sau adolescentul din fata ta pentru a-l ajuta sa isi rezolve propriile probleme;
- Construirea increderii in parinte-respecta sentimentele si emotiile copilului, dovedeste ca esti o persoana de incredere, ca ii vrei doar binele mereu si ai nevoie de informatii ca sa il ajuti, nu ca sa il pedepsesti dupa;
- Implicarea in activitati placute alaturi de copil-daca arati interes pentru lumea lor si pentru tot ce isi imagineaza s-ar putea sa poti comunica mult mai usor cu ei. Si e nevoie de o transformare din parinte in prieten, copilul sa te va ca prieten. Asculta copilul cu interes si curiozitate, incearca sa te joci, sa incluzi in joaca si toate intrebarile pe care le ai, simplificate si adaptate scenariului de joc, ca sa obtii cat mai multe confirmari si informatii de la ei fara sa isi dea seama de ce faci;
- Celebrarea imperfectiunii-nu vei avea niciodata copilul perfect, perfectiunea nu exista. Seteaza asteptari realiste, lasa copilul sa fie imperfect, unic in felul sau, permite micutilor sau adolescentilor sa se descopere si sa sa inteleaga. E mai important sa ai un copil care e imperfect, dar comunica perfect cu tine, decat un copil perfect care e retras, nu comunica deloc si ajunge sa aiba probleme din ce in ce mai mari.